F1 2015 Review: performer pe pistă, dezamăgire la boxe

F1 2015 Review: performer pe pistă, dezamăgire la boxe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Acum câțiva ani Formula 1 era unul dintre sporturile mele favorite, la fiecare două săptămâni regăsindu-mă pironit în fața televizorului pentru a urmări în acțiune legende precum Ayrton Senna, Nigel Mansell, Damon Hill, Mika Hakkinen sau Michael Schumacher. Bineînțeles, pe lângă cursele reale, nu am ratat ocazia de a testa bolizii virtuali de F1 și în jocuri, seria F1 Grand Prix a celor de la Microprose fiind de departe cel mai serios simulator al acelor vremuri.

Totuși, modificările constante aduse regulamentului competiției, retragerea unor piloți precum Michael Schumacher și migrarea titlurilor oficiale F1 catre console m-au făcut să încep să dau din ce în ce mai puțină atenție fenomenului, campionatele F1 și jocurile aferente din ultimii ani trecând pe lângă mine în mare pare neobservate. Până în acest an, când Codemasters (actualii deținătorii ai licenței F1 pentru jocuri video) au hotărât să lanseze F1 2015, primul joc al seriei special conceput pentru noua generație de console și PC-uri. Ocazia perfectă pentru a reveni pe circuit, cum s-ar spune.

F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

Nu este tocmai ușor să fii jocul oficial al unei competiții atât de importante precum Formula 1, iar F1 2015, intr-o anumită măsură, se achită de această sarcină. Avem parte de întregul sezon 2015 al Marelui Circ cu toți piloții, toate echipele, toate mașinile și circuitele. Mai mult, producătorii au inclus, drept bonus, și sezonul 2014 al Formulei 1, pentru cei cărora le place să experimenteze și cursele de anul trecut. Poate ar fi mers și niște mașini clasice din alte epoci, niște piloți legendari sau alte astfel de elemente care au dat farmec competiției pe parcursul anilor. Dar ne mulțumim și cu ce avem.

Trebuie menționat din start că F1 2015 reușește să se muleze pe gusturile fiecăruia în ceea ce privește desfășurarea curselor propriu-zise și pilotarea efectivă a bolizilor de Formula 1. Dacă ești împătimit după simulatoare, dezactiveaza assist-urile și folosește un set de volan și pedale pentru o experiență cât mai asemănătoare cu ale lui Vettel sau Hamilton. Dacă te știi un șofer de duminică, mai viteaz în fața televizorului decât la volan, pornește assist-urile, ia un gamepad în brațe și vei avea parte de un joc arcade accesibil.

F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

Singura problemă ar fi că această perioadă de testare a propriilor abilități poate dura câteva curse, timp în care cei mai puțin răbdători s-ar putea să renunțe la joc din principiu. Totuși, după ce am lăsat jumatate din frumoasa vopsea roșie a bolidului Ferrari pe parapeții primului circuit din calendarul competițional (Australia), am reușit să găsesc setările care mi s-au potrivit, aducând controlul din F1 2015 în aria Gran Turismo sau Forza Motorsport, serii cu care sunt destul de familiarizat.

Odată trecută această etapă, opțiunile de joc puse la dispoziție de Codemasters pentru F1 2015 mi s-au părut că se încadrează în categoria „strictului necesar”. Poți participa la Quick Race-uri sau Time Trial-uri, sau te poți aventura într-un campionat întreg de Formula 1, folosind, din păcate, doar piloții și mașinile puse la dispoziție de joc.

F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

Alternativ, poți încerca campionatul Pro, în care toate assist-urile sunt dezactivate, lipsește HUD-ul, cursele au numărul de ture din realitate și ești forțat să vizionezi întrecerea de la bordul propriului bolid. Totuși, e cam puțin, mai ales pentru jocul oficial al acestui sport; F1 Grand Prix 2 (joc apărut in 1996!!!) îtț permitea să-ți creezi propriul pilot, propria echipă și să imporți propriile texturi pentru mașini, opțiuni omise, în mod inexplicabil, din titlul celor de la Codemasters.

Ce nu aveau însă vechile jocuri este prezentarea de tipul unei transmisii TV cu care se laudă F1 2015. Înaintea fiecărei sesiuni de antrenamente, de calificări sau înaintea fiecărei curse propriu-zise, avem parte de prezentările circuitelor și de câteva cadre de la boxele echipelor sau de pe grila de start. Din păcate, aici se cam sfârșește așa-zisa transmisie TV lăudată de producători. Modelele piloților arată destul de robotic, deloc potrivite cu epoca actuală, iar animațiile aferente anumitor situații (obținerea unui pole position, ocuparea unui loc pe podium și ceremonia de premiere etc.) sunt mereu aceleași.

F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

Producătorii puteau scana piloții reali așa cum se întâmplă cu unii sportivi în alte jocuri, le puteau înregistra câteva replici vorbite, pentru a spori sentimentul de autenticitate, le puteau pune pozele reale la prezentarea grilei de start (și nu doar figurile unor manechine inexpresive). De asemenea, nu cred că era greu ca atunci când Vettel, spre exemplu, câștiga un Mare Premiu, sa avem parte de imnul Germaniei pe fundal, urmat de cel al Italiei (aferent celor de la Ferrari, echipa la care se află campionul german în acest moment). Astfel de momente pot face diferența dintre un joc „oficial”, susținut de licenta FIA, și un titlu oarecare.

Din fericire, pe cât de subțire este „garnitura” lui F1 2015, pe atat de satisfăcător este „felul principal”: cursele propriu-zise, în care bolidul ce trebuie stăpânit pe circuit nu este singurul obstacol în calea spre titlul de campion F1. Din fericire, F1 2015 incorporează o serie întreagă de opțiuni ce pot face experiența din joc mult mai palpitantă. În primul rând, producătorii au implementat un sistem variabil de vreme în F1 2015, apariția ploii, la fel ca în realitate, având un rol determinant în desfășurarea unei curse.

F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

Bineînțeles că poți alege compoziția pneurilor la începutul cursei sau înainte de o intrare la boxe, aceste decizii fiind vitale. Spre exemplu, am reușit să pierd o cursă pe care o dominam fără mari probleme din cauza unei greșeli de alegere a pneurilor la boxe. Ploaia a început după vizita la boxe, unde am ales să merg tot pe slick-uri, chiar dacă fusesem avertizat de la boxe în privința condițiilor meteorologice. Ideea era ca mai prind câteva ture pe uscat și apoi diferența de timp va fi prea mare pentru a fi suficientă; evident, m-am înșelat, iar ultima parte a cursei s-a tranformat într-o luptă constantă de a ține mașina pe circuit, locul 5 ocupat la sfârșit dovedindu-se a fi o adevărată performanță în condițiile date.

Opțiuni similare există și în legătură cu alte elemente ce țin de configurarea bolidului (compoziția combustibilului, spre exemplu), care, pe măsură ce renunțați la assist-uri și creșteți dificultatea, devin vitale pentru buna desfășurare a unei curse. De altfel, vă recomand călduros să jucați cu sesiunile de antrenamente activate și cu un număr sporit de ture per cursă, pentru a experimenta toate aceste „bunătăți”, pe care altfel le-ați putea rata cu ușurință.

F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

După ce considerați că stăpâniți îndeajuns de bine mașina, vă puteți încumeta să accesați și porțiunea multiplayer a jocului. Aici sunt puse la dispoziție o serie de playlist-uri configurate după nivelurile de dificultate: de la începători și până la avansați, fără opțiunea de a activa niciun assist. Se pot invita și prieteni în aceste curse online, pentru a-ți crea propriile mini-campionate F1 online. De asemenea, în cadrul curselor multiplayer online, lipsesc coliziunile dintre mașini, adversarii fiind tratați precum ghost cars. Personal, am considerat aceasta opțiune de bun augur, F1 2015 evitând riscul de a deveni încă o sesiune de „bumper cars”, precum e DriveClub online, spre exemplu.

Am povestit mai devreme despre cum prezentarea de tip transmisie TV este dezamăgitoare; din fericire, restul elementelor ce țin de grafica și sunetul jocului sunt la înălțime. Circuitele și mașinile sunt reproduse în amănunt, existând și filtre de post-procesare menite să sporească senzația de viteză de la borul unui bolid de F1. Îți poti da seama ușor de condițiile atmosferice observând cu atenție grafica jocului, o ploaie iminentă putând fi prevestită de întunecarea progresivă a cerului și apariția norilor. Efectele de ploaie nu sunt la fel de reușite precum în DriveClub, spre exemplu, însă își fac treaba cu brio, F1 2015 fiind probabil cel mai arătos joc de curse pe circuit ce rulează la 60 de cadre pe secundă.

F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

F1 2015F1 2015

În versiunea pentru PlayStation 4, pe care am avut-o în test, nu am întâmpinat probleme evidente de framerate sau stabilitate, jocul rulând în general bine. Au existat totuși și câteva excepții, cum ar fi revenirea în cursă după un flashback (opțiunea de a da timpul înapoi și relua cursa dintr-un moment anterior, prezentă în mai toate jocurile de curse ale celor de la Codemasters), când framerate-ul a suferit câteva secunde, precum și un bug enervant la capitolul audio, comentatorii insistând un campionat întreg asupra reușitelor lui Daniel Ricciardo și ale echipei Red Bull, deși eu jucam alături de Kimi Raikkonen și Ferrari.

După trecerea liniei de sosire, putem spune că F1 2015 este un simulator bun, însă destul de sărăcăcios. Un astfel de joc, reprezentant oficial al unei asemenea competiții sportive, ar trebui să se concentreze și pe partea din afara circuitului a Marelui Circ, de multe ori la fel de importantă precum cursele propriu-zise. Din păcate, la acest capitol, creația celor de la Codemasters nu reușește să prindă plutonul fruntaș, în ciuda „prestației foarte bune de pe pistă”.

F1 2015

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×